Copyright – Materialele de pe acest site pot fi copiate şi postate de vizitator pe propriul calculator şi pot fi, de asemenea, trimise prietenilor acestuia. Se interzice însă publicarea lor prin orice mijloc media, postarea pe un alt site, promovarea în cadrul unor manifestaţii publice sau folosirea lor în scopuri comerciale fără acordul scris al autorilor. Nerespectarea acestor interdicţii se pedepseşte conform legii!
|